Istoric
Încă din perioada romană (106-274 d.C.), zona era populată
(s-au gasit monezi romane din timpul împăraților Antoninus Pius si Maximinus Thrax).
Localitatea medievală este menționată pentru prima dată în 1257 cu numele de Toroczcko (Trascău) și devine în curând cunoscută datorită zăcămintelor de minereu de fier din zonă. Exploatarea fierului și meșteșugul fierăritului au dus la o dezvoltare continuă pe parcursul a mai multor secole: în 1493 localitatea a primit rangul de târg (oppidum), iar în 1666, pe fondul dezvoltării extracției de minereu și a meșteșugului fierăritului, Rimetea devine oraș. Dacă în secolul al XV-lea exista o singură fierărie în care se produceau unelte agricole, două secole mai târziu (în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII și în prima jumătate a secolului al XVIII), exploatarea minereului și prelucrarea fierului ajungeau la apogeu. În anul 1716, datorită celor 16 cuptoare de topit minereu și celor 16 ciocane hidraulice, Rimetea era unul dintre principalele centre de prelucrare a fierului din Transilvania iar uneltele agricole produse aici erau cele mai renumite din principat și din estul regatul Ungariei, fiind vândute de negustori în piețe importante, precum Brasov, Bistrița, Arad și Debrețin. Concurența topitoriilor din Hunedoara și Reșița (care s-au dezvoltat foarte mult în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea) și scăderea rezervelor de minereu (care au fost epuizate în secolul al XIX-lea) au determinat decaderea totala a fierăritului în Rimetea și alunecarea localității în
Pe Harta losefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 124), localitatea apare sub numele de „Thorotzko”. De-a lungul văii de la nord de localitate (vale care se varsă în Arieș la Buru), apar pe Harta losefină cca 15 șteampuri de prelucrare a minereurilor de fier extrase din zonă, notate (în limba germană) ca “Eisen Hamer Schmeltz Stamph Mühlen”.
O perioadă scurtă tot aici s-a prelucrat și aur în monezi. Totodată Rimetea era unul dintre centrele culturale ale Ardealului.
Variatul patrimoniu antropic al satului a apărut în mai multe epoci istorice diferite. Cele mai vechi obiecte de patrimoniu sunt două fortificații, una din epoca Latène și celalată din epoca medievală, anterioară invaziei mongole.
Cetatea medievală, localizată pe “Piatra Secuiului”, era încă în picioare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar la începutul secolului XXI mai sunt observabile doar niște rămășițe.
Această cetate de piatră, ridicată înainte de marea invazie mongola din 1241, a fost și singura din Transilvania care a putut ține piept trupelor tătare, ceea ce a constituit un puternic imbold pentru construirea cetăților de piatră în Regatul Ungariei în cea de-a doua jumătate a secolului al XIII-lea.
O a doua cetate medievală se găsește la aproximativ 3 km de Rimetea, în vestul satului Colțești / Torockószentgyörgy: este vorba despre Cetatea Trascăului, care a fost construita de familia Thoroczkói după 1291. Relativ bine păstrată, ruina cetății este impunătoare găsindu-se pe o stancă greu atacabilă. Cea mai veche parte a cetății este donjonul, un turn patrulater relativ bine păstrat, aflat pe latura de nord. Un alt turn, astăzi într-o stare de deteriorare mai avansată, a fost ridicat în partea sudică a complexului înainte de secolul al XV-lea. Anterior anului 1470, între cele două turnuri au fost edificate spațiile de locuit și o capela. Cetatea a fost abandonată dupa 1703, cand a suferit distrugeri din partea austriecilor.
În jurul anilor 1870, după un incendiu, s-au construit cunoscutele case albe, caracteristice zonei, care au fost frumos întreținute. Stilul arhitectonic al clădirilor sale a făcut ca o mare parte dintre acestea să fie declarate monumente de arhitectură.Casele au o arhitectură specifică, cu influențe secuiești și nemțești care au dus la apariția unui sincretism stilistic aparte în Ardeal.
Majoritatea obiectivelor de patrimoniu datează din secolele XVII-XIX. Printre acestea se numără:
- aproximativ 200 de clădiri laice tradiționale (case, grajduri, ateliere etc.) construite între secolele XVII și XIX; cea mai veche casă din sat este casa unui miner, construită în 1668 și renovată după 2004
- cea mai veche moară de apă funcțională din Munții Apuseni, la 300 m de centrul satului; construită în 1752 de către Toroczkai Klára, este încă folosită ocazional de localnici.
- urmele câtorva mine de fier (guri de mină; începuturi de galerii deocamdată nerecondiționate etc.).
- morminte de familie săpate în stâncă, unice în România, folosite din generație în generație; declinul demografic din prezent face caducă saparea unor noi morminte în stâncă, astfel încât oamenii din prezent sunt îngropați în mormintele strămoșilor.
- pe unele porți se mai văd plăcuțe înfățișând diversele obiecte (scară, găleată, lopată etc.) cu care respectiva gospodărie contribuia la efortul colectiv în caz de incendiu.
- biserica unitariană, sec. XVII-XVIII (turnul a fost finalizat în 1670, iar nava în 1796).
- mănăstirea ortodoxă construită la sfârșitul anilor '90 între Rimetea și Buru.